22.06.2020

Comunicat de presă

Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut

Evaluarea Națională 2020 (înainte de contestații)

 

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. 

Situația statistică generală în județul Mehedinți arată că dintre cei 1950 de candidați prezenți, 1364 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 69,95%.  Dintre aceștia, 4 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece): 2 de la Colegiul Național „Traian”, 1 de la Școala Gimnazială nr. 14 și 1 de la Școala Gimnazială „Alice Voinescu”.

Rata de participare a fost de 90,82%: 1950 de candidați prezenți, dintr-un total de 2147 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 1578 de candidați (80,92%), iar 24 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 1162 de candidați (59,59%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 26 de candidați au obținut nota 10 (zece).

Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

În județul Mehedinți nu se va susține Evaluarea Națională în etapa specială.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Inspector școlar,

prof. Mariana Gabi Dumitrașcu

purtător de cuvânt al I.S.J. Mehedinți