Vă informăm că Inspectoratul Scolar Judetean Mehedinti pune în aplicare prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Datele cu caracter personal ale solicitanților, beneficiarilor, contribuabililor etc. sunt prelucrate în scopuri legale pentru a putea răspunde solicitărilor dumneavoastră. Site-ul www.mh.edu.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies.

COMUNICAT DE PRESĂ

 În judeţul Mehedinți sunt înscrişi la Examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2021, 1414 absolvenți ai clasei a VIII-a, care vor susține probele scrise în cele 58 de centre de examen constituite la nivelul județului nostru.

Organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a are loc în conformitate cu OMEC nr. 5455/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Marţi, 22.06.2021, Evaluarea Naţională a elevilor, absolvenţi de clasa a VIII-a, debutează cu prima probă scrisă de Limba şi literatura română.

Cea de a doua probă scrisă se va susţine joi, 24 iunie, la disciplina matematică.

Vineri, 25.06.2021, va fi susţinută proba la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate marţi, 29 iunie, până la ora 14:00.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și 30 iunie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 4 iulie.

Pentru asigurarea condițiilor de siguranță epidemiologică, vor fi luate următoarele măsuri:

  • În centrele de examen vor exista echipamente si materiale de protectie;
  • Intrările/ieșirile și sensul de deplasare pe coridoare vor fi semnalizate corespunzător. Punctele de acces/ieșire și culoarele vor fi dezinfectate in mod regulat;
  • În sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri;
  • In situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă;
  • Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare;
  • Sălile de clasa vor avea dezinfectanți pentru mâini;
  • În incinta centrului de examen se va purta obligatoriu masca de protecție;
  • Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate;
  • Este interzis schimbul de obiecte personale;
  • Centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.

Le urăm mult succes tuturor elevilor noştri!

           

                                                 BIROUL DE COMUNICARE