Comunicat de presă
Astăzi, 27.07.2018, atât la centrul de examen Colegiul Tehnic ”Lorin Sălăgean” Dr. Tr. Severin, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro, s-au afișat rezultatele finale obținute de candidații înscriși la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2018.
În urma soluționării celor 14 contestații depuse, au fost admiși încă 5 candidați.
Astfel, procentul notelor peste 8 obținute de candidații din județul nostru la examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar este de 81 %.
Reamintim faptul că la examenul de definitivat, sesiunea 2018, au fost 108 candidați validați, au participat la proba scrisă un număr de 97 persoane, 11 candidați au absentat iar 18 s-au retras pe perioada desfășurării probei.
Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți felicită candidații care au promovat acest examen și mulțumește tuturor persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea în bune condiții a examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2018.
BIROUL DE COMUNICARE