Astăzi, 16 august, Examenul național de Bacalaureat 2021 (sesiunea august-septembrie) a debutat cu proba la Limba și literatura română.

La această probă au fost înscriși în județul Mehedinți 354 de candidați, din care au absentat 71.

Marți, 17 august, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și specializării, este programată miercuri, 18 august. 

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august (până la ora 12:00). 

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

BIROUL DE COMUNICARE