Data publicării: 26.06.2017     

Comunicat de presă

 

Astăzi, 26.06.2017, s-au afișat la sediile unităților de învățământ și pe site-ul evaluare.edu.ro, rezultatele la Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a. Rata de participare a fost de 97,3 %, la  cele două probe scrise fiind prezenți un număr de 1758 elevi.

Astfel, raportat la numărul celor prezenți, procentul de promovabilitate în județul Mehedinți este de 68,03 %, în creștere față de rezultatele anului școlar precedent când s-a înregistrat un procent de 64,91 %.

            Conform calendarului de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, anexă la OMENCȘ nr. 5.071/2016, contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, până la orele 20:00.  Ele vor fi  soluționate în intervalul 27-29 iunie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 30 iunie 2017.

            Menționăm faptul că media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80 %, și media generală de absolvire a claselor a V-a –a VIII-a, care are o pondere de 20 % în calculul mediei de admitere.

BIROUL DE COMUNICARE

Data publicării: 24.06.2017     

 

Comunicat de presă

             

              În conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat, aprobată prin OMENCȘ nr. 5070/31.08.2016, I.S.J. Mehedinți a organizat astăzi, 24.06.2017, la Colegiul Tehnic ”Decebal”, începând cu orele 10:00 tragerea la sorți și instruirea membrilor comisiilor din centrele de examen și centrele zonale de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat 2017.

Ședința a debutat cu tragerea la sorți electronică a membrilor comisiilor centrelor de examen și a centrelor zonale de evaluare, în prezența reprezentanților organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, ai asociațiilor de părinți, Consiliului județean al elevilor și ai mass-mediei.

            Doamna Inspector Școlar General Mirela Pintea-Enea a solicitat responsabilitate, profesionalism și rigurozitate din partea cadrelor didactice nominalizate, prin tragere la sorți, în comisiile de examen.

            Conform calendarului examenului de bacalaureat național 2017, proba scrisă la limba și literatura română, se va desfășura luni, 26 iunie 2017, fiind urmată miercuri, 28 iunie, de proba obligatorie a profilului și specializării. Ultima proba scrisă - proba la alegere a profilului și specializarii - va avea loc vineri, 30 iunie 2017.

            În data de 5 iulie vor fi afisate primele rezultate (pana la ora 16,00) iar eventualele contestații vor fi depuse între orele 16:00 - 20:00. Acestea vor fi soluționate în intervalul 6-9 iulie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 10 iulie 2017.

            Numarul total de candidați care s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017 este de 1.807, dintre aceștia 1534 fiind din promoția curentă.

            Menționăm că și anul acesta, lucrările scrise de la examenul de Bacalaureat ale elevilor mehedințeni urmează să fie corectate într-un alt județ iar profesorii evaluatori din cele două centre de evaluare din Mehedinți urmează să evalueze, la rândul lor, lucrări venite din alt județ.

           Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți urează succes tuturor candidaților înscriși la examenul de Bacalaureat și mulțumește cadrelor didactice pentru participarea la organizarea și desfășurarea acestei sesiuni de examen.

BIROUL DE COMUNICARE

DSC03373DSC03349

DSC03375DSC03328DSC03368

DSC03342

DSC03341

DSC03344

DSC03353

DSC03363

DSC03366

DSC03332

 

 

 

 

Data publicării: 22.06.2017     

 Comunicat de presă

              Astăzi, 22.06.2017, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți a avut loc ședința tehnică care a vizat verificarea stadiului de pregătire a centrelor de examen și evaluare pentru Bacalaureat 2017, la care au participat directorii de unități de învățământ preuniversitar liceal.

            Doamna Inspector Școlar General Mirela Pintea-Enea a solicitat responsabilitate și profesionalism în ceea ce privește pregătirea în bune condiții a probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat, aprobată prin OMENCȘ nr. 5070/31.08.2016.

            Probele scrise se vor desfășura în următoarele unități de învățământ: Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, Colegiul Național ”Traian”, Colegiul Național Pedagogic ”Șt. Odobleja”, Colegiul Național Economic ”Th. Costescu”, Colegiul Tehnic ”Lorin Sălăgean”, Colegiul Tehnologic ”C-tin Brâncoveanu” Baia de Aramă, Liceul Teoretic ”Dr. Victor Gomoiu” Vînju Mare, Liceul Teoretic ”Traian Lalescu” Orșova, Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” Strehaia, stabilite ca centre de examen, respectiv subcomisii de examen.

Numarul total de candidați care s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017 este de 1.807, dintre aceștia 1534 fiind din promoția curentă.

            Conform calendarului examenului de bacalaureat național 2017, prima proba scrisă, la limba și literatura româna, se va desfășura luni, 26 iunie 2017, fiind urmată miercuri, 28 iunie, de proba obligatorie a profilului și specializării. Ultima probă scrisă - proba la alegere a profilului și specializării - va avea loc vineri, 30 iunie 2017.

            În data de 5 iulie vor fi afisate primele rezultate (pana la ora 16,00) iar eventualele contestații vor fi depuse între orele 16:00 - 20:00. Acestea vor fi soluționate în intervalul 6-9 iulie, urmând ca afișarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 10 iulie 2017.

Menționăm că și anul acesta, lucrările scrise de la examenul de Bacalaureat ale elevilor mehedințeni urmează să fie corectate într-un alt județ iar profesorii evaluatori din cele două centre de evaluare din Mehedinți urmează să evalueze, la rândul lor, lucrări venite din alt județ.

           Astfel, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat, aprobată prin OMENCȘ nr. 5070/31.08.2016, I.S.J. Mehedinți va organiza sâmbătă, 24.06.2017, la Colegiul Tehnic ”Decebal”, începând cu orele 10:00 tragerea la sorți și instruirea membrilor comisiilor din centrele de examen și centrele zonale de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat 2017.

BIROUL DE COMUNICARE

DSC03317DSC03305

DSC03313DSC03303

 

 

Data publicării: 19.05.2017     

 Comunicat de presă

             În perioada 18-21 mai 2017, la Drobeta Turnu Severin se desfășoară etapa națională la  fotbal-fete, invătământ liceal, ce face parte din cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar și prevăzută în  Calendarul Competițiilor sportive școlare, anexa A, nr. 25406 /16.02.2017.

Data publicării: 17.06.2017    

 Comunicat de presă

               În conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a aprobată prin OMECTS nr. 4801/2010, completată prin OMENCS nr. 5071/2016, astăzi, 17 iunie  2017, a avut loc la Colegiul Tehnic ”Decebal” Dr. Tr. Severin,  începând cu ora 10:00, ședința tehnică de instruire a Comisiei județene de Evaluare Națională I.S.J. Mehedinți la care au participat președinții, persoanele de contact din centrele de examen desemnate la nivelul județului Mehedinți și cadrele didactice propuse pentru comisiile din centrele zonale de evaluare.

  Data publicării: 16.05.2017     

 Comunicat de presă

 În perioada 17-18 mai 2017, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți organizează  ”Târgul de oferte educaţionale” pentru învăţământul preuniversitar din judeţul Mehedinţi, în locaţia Palatului Cultural ”Theodor Costescu”,  sala  Popa Popa`s , B-dul Carol, Drobeta Turnu Severin.